"Furtul de portofele cere dexteritate. Furtul tuturor portofelelor cere dexteritate si un aparat de stat."
Traian Ungureanu


 

Perspective economice România - noiembrie 2008

disponibile pentru descărcare aici (română) sau aici (engleză)

 

 

O noua misiune economică românească în Franţa
5.04.2008



În cadrul programului de promovare a exporturilor gestionat de Ministerul pentru Intreprinderile Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, a avut loc în Franţa, în perioada 28 martie – 5 aprilie 2008, o misiune economică compusă din întreprinderi româneşti din sectorul morăritului şi panificaţiei.

Programul delegaţiei, compusă din reprezentanţii a 25 de firme şi instituţii românesti de profil, a cuprins participarea la Salonul Internaţional Europain de la Paris pentru identificarea de noi oportunităţi de colaborare şi a unui schimb de experienţă cu omologii francezi şi internaţionali, prezenţi la acest eveniment. Delegaţia română mai are în vedere o serie de vizite de lucru la Paris şi Rouen.

Misiunile economice organizate prin intermediul Ministerul pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale şi Centrului Român pentru Promovarea Comerţului, cu sprijin de la bugetul statului, se bucură de un mare succes în rândul firmelor româneşti şi contribuie la creşterea vizibilităţii potenţialului economic ridicat al României, cu un efect pozitiv asupra exporturilor produselor şi serviciilor româneşti pe pieţele străine.

Totodată, participarea firmelor româneşti la manifestări expoziţionale internaţionale favorizează alinierea competitivităţii produselor şi serviciilor noastre la standardele mondiale.






 

Nokia alege România
20.01.2008


Grupul finlandez Nokia, principalul fabricant de echipamente de telefonie mobila pe plan mondial, a decis închiderea uzinei sale din Bochum, Germania, si transferarea activitatilor in România, unde recrutarea de personal a si început.


Principalul factor care a motivat aceasta decizie il reprezinta costurile de productie si costurile salariale din Germania, care nu permit uzinei din Bochum sa fie competitiva pe termen lung.
In România, compania
Nokia profita de costurile mult mai scazute si de mana de lucru calificata, construind „Nokia Village”, noua uzina, in parcul industrial Tetarom III din comuna Jucu, judetul Cluj.


In sprijinul acestei investitii, România s-a angajat sa modernizeze infrastructura din zona si aeroportul Cluj.




 

 România, atractivă pentru investitorii străini

Dinamica aderării României la Uniunea Europeană a dus în ultimul an la îmbunătăţirea mediului de afaceri. Stabilizarea conjuncturii politico-juridice, efectele introducerii cotei unice de impozitare şi atitudinea pozitivă a partenerilor străini faţă de România, a avut ca rezultat atragerea unui volum de investiţii străine directe (ISD) în valoare de 9,082 miliarde Euro în anul 2006, din care 45.1% sub formă de “participaţii la capital”.

Comparând performanţa României în domeniul atragerii investiţiilor străine directe cu cea a celor 10 state care au aderat la Uniunea Europeană în mai 2004, ţara noastră a atras 29,2% din totalul capitalului străin, succes care o plasează pe locul 2 după Polonia în grupul noilor state membre ale structurilor europene.

În primele opt luni ale acestui an, s-a menţinut tendinţa de creştere a investiţiilor străine directe, cu o evoluţie a numărului de societăţi înregistrate de 30,4%, în timp ce capitalul subscris a progresat de 103,9%, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2006.
 

Domeniile cele mai interesante pentru investitori au fost, în această perioadă, industria (49,9% a ISD) şi serviciile profesionale (27,7%), în capătul listei situându-se turismul (1,4%) şi agricultura (1,3%), ceea ce subliniază potenţialul neexploatat al acestor două ramuri ale economiei.

În continuare, componenta de privatizare a investiţiilor străine directe, constituind un element important în atragerea capitalurilor străine, va continua să scadă până la a dispărea definitiv, odată cu încheierea proceselor de privatizare la nivel naţional, lăsând loc investiţiilor de tip „greenfield” şi „brownfield” precum şi fuziunilor şi achiziţiilor transfrontaliere şi/sau internaţionale.
(Biroul Economic al Ambasadei României)

Afaceri



 

Franţa, locul trei

 

În privinţa volumului investiţiilor în România, Franţa se situează în continuare pe locul 3, după Olanda şi Italia, cu un capital subscris de 1827 milioane euro în perioada ianuarie-august 2007. La sfârşitul lunii noiembrie 2006, Franţa ocupa tot locul al treilea în clasamentul partenerilor comerciali ai României, valoarea schimburilor comerciale depăşind 4.177 de milioane de euro. La rândul ei, valoarea importurilor depăşeşte valoarea exporturilor cu aproape 600 de milioane de euro. Numărul societăţilor comerciale cu participare franceză din România reprezenta, la aceeaşi dată, 3,55% din numărul total al societăţilor cu capital străin, situându-se pe locul opt.

France Roumanie

La ora actuală peste 4.000 de societăţi franceze au investit în România. Investiţiile franceze au avut, înainte de toate, un caracter de restructurare a economiei româneşti în sectorul de automobile, de ciment sau pneumatic, şi, de aici, importanţa Franţei, care a reuşit să se implice în toate sectoarele importante pentru economia românescă.

Investitor important al ţării noastre, Franţa ocupă un loc strategic în economia României, având companii aproape în toate sectoarele economice, de la construcţii, bănci până la industria de retail sau cea auto.

Printre cele mai importante investiţii franceze directe în România se numară Orange, care a investit peste un miliard de euro, Renault-Dacia, care a investit 630 milioane euro şi urmează să investească încă 215 milioane euro într-o unitate de fabricare a cutiilor de viteză, Societe Générale BRD care a investit 830 milioane euro, Lafarge, care a investit 320 milioane euro, Veolia - 135 milioane euro, Carrefour - 160 milioane euro, Saint Gobain - 100 milioane euro, precum şi Alcatel - 45 milioane euro, Cora - 75 milioane euro sau Danone, cu o investiţie de 30 milioane euro până acum.
(Radu Ciobotea)