Plăcere rafinată

Una dintre cele mai bune reviste despre realitatea românească, privită în context european, apare în Franţa, la Strasbourg. Este vorba de publicaţia trimestrială în limba română şi franceză Convergence, editată de Le Centre Roumain de Strasbourg (director: Adrian Socol, redactor-şef: Iulia Cantor-Salzani). Numărul din aprilie 2008 reprezintă, din aproape toate punctele de vedere, un succes. Editorialul, semnat de un ziarist francez în plină ascensiune, Stéphane Laurent, cuprinde un portret-robot al noului tip de preşedinte la modă în lume, portret în care îi putem recunoaşte pe Sarkozy, pe Băsescu sau pe Berlusconi. La rândul lui, într-un comentariu politic tranşant, riguros argumentat, Dumitru Borţun descrie clasa politică din România de azi ca pe una formată din indivizi fără idealuri politice. Într-un raport de continuitate cu aceste texte se situează interviul luat lui Adrian Severin de Gina Puică şi Emanuel Dobre. Adrian Severin găseşte, printre altele, o explicaţie subtilă a audienţei de care se bucură populismul în Europa în momentul de faţă: „Populaţia doreşte lucruri simple şi cu rezultate imediate. Putem vorbi de generaţia «acum». Nimeni nu vrea ca «mâine» să se rezolve o problemă, ci toţi vor să se rezolve astăzi, pe loc, imediat, iar acela care vine şi spune că aşa ceva este imposibil devine dezagreabil şi este respins. Pe acest plan, populiştii sunt atrăgători, nu pentru că ar oferi soluţii imediate – lumea ştie că aceste soluţii sunt imposibile –, dar pentru că măcar confirmă legitimitatea cererii lor ca totul să fie rezolvat pe loc.”
 
Foarte instructive sunt articolele pe teme administrative, adică tocmai acelea pe care nu le găsim în presa din România. Iată, ca exemplu, o informaţie surprinzătoare (dintr-un articol semnat de Vasile Măgădrean): „Apartenenţa la Uniunea Europeană oferă românilor posibilitatea de a fi trataţi gratis din din punct de vedere medical în statele membre atunci când în ţară tratamentele şi aparatura medicală de specialitate, de diagnosticare sau folosită în diverse operaţii, nu există în spitale. Vina pentru lipsa de informare a cetăţenilor o poartă oficialii Ministerului Sănătăţii Publice şi ai Casei Naţionale de Sănătate care nu au popularizat acest tip de drepturi pe care le au pacienţii români, nevoiţi să îşi plătească intervenţii costisitoare la clinici europene când, prin simpla completare a unui formular de tip E, li s-ar fi acoperit toate cheltuielile.”
 
Paginile culturale au, şi ele, un cuprins bogat şi atrăgător. Un articol de sinteză despre traducerile în franceză din literatura română, completat cu o evaluare a situaţiei operei lui Caragiale în Franţa (autori: Gina Puică, Cristian Stamatoiu, Ovidiu-Sorin Podhar), din care aflăm, printre altele, că „În 2007 a fost înfiinţată în Franţa Asociaţia traducătorilor de limbă română (ATLR), prezidată de Dumitru Ţepeneag şi având-o ca trezoriei pe Magda Cârneci”, un comentariu inteligent al lui Liviu Capşa referitor la „turneul” european  la care vor participa 1200 de „piese” (inclusiv Gânditorul de la Hamangia) reprezentative pentru neoliticul din România, un interviu (realizat de Nicolae Băciuţ) cu Ioana Crăciunescu, remarcabilă, ca şi altădată, prin francheţe, un alt interviu (semnat) de Ioana Todea cu Nicu Alifantis („Ştii cum îl faci pe Dumnezeu să râdă? Îi spui planurile tale de viitor”), un portret făcut de Anda Ghiran  talentatei violoniste Silvia Marcovici, româncă stabilită în Franţa, o convorbire pasionantă a lui Ion Zubaşcu cu Liviu Antonesei despre Constantin Noica, un „raport” privind starea manelelor în România, redactat de acelaşi Liviu Capşa, mereu în formă – iată cam cum se configurează sumarul acestui număr din Convergence. Hârtia de calitate excepţională (dar mătăsoasă, nu scorţoasă), ilustraţia gândită cu bun-gust, tehnoredactarea elegantă fac din lectura revistei un moment de plăcere rafinată.
 
(Alex. Ştefănescu)